Moldova pe înțelesul tuturor

Ședința Guvernului Republicii Moldova – 26 Mai 2021

Astăzi a avut loc o nouă ședință ordinară a Guvernului, cu prezența fizică a miniștrilor în exercițiu. Pe ordinea de zi au fost incluse 24 de proiecte.

Înainte de a purcede la examinarea agendei ședinței, Prim-ministrul interimar a constatat că deși oficial campania electorală încă nu a început, unii actori politici deja sunt în febra atragerii atenției asupra partidelor corespunzătoare și profită de orice subiect pentru a provoca neînțelegeri în ceea ce ține de distribuția motorinei pe care Republica Moldova a primit-o din partea României.

„Vreau să asigur pe această cale că Guvernul interimar face tot posibilul ca să purceadă cât mai rapid la distribuirea motorinei către beneficiarii finali. În acest context, vin să vă anunț că mâine, orientativ în prima jumătate a zilei, Agenția Rezerve Materiale va convoca o conferință de presă, în cadrul căreia vor fi făcute detaliat toate prezentările necesare în așa fel încât beneficiarii de această motorină să cunoască în cele mai mici detalii cum va fi distribuită motorina, cum va ajunge motorina la beneficiarul final și care va fi mecanismul”.

Aureliu Ciocoi, Prim-ministrul interimar

Despre situația epidemiologică:

La moment, situația epidemiologică în Republica Moldova e într-o dinamică pozitivă. Numărul de cazuri noi descrește în comparație cu săptămâna trecută. Ce ține de procesul de imunizare, la moment au beneficiat de prima doză de vaccin peste 320.000 cetățeni, ceea ce presupune 8% din populația Republicii Moldova.

Ordinea de zi:

  1. Dumitru Braghiș, ambasadorul Republicii Moldova în China, va fi numit prin cumul ambasadorul Republicii Moldova în Vietnam.

    Dumitru Saghin va înceta raportul de serviciu în funcția de director general adjunct al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor medicale din data de 26 mai 2021.

    Vitalie Nogali va fi eliberat din funcția de șef al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat din data de 27 mai, 2021.

    Oxana Radu va fi eliberată din funcția de șef adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, responsabilă de municipiul Bălți, din data de 27 mai, 2021.

    Iurie Prisacari va fi numit în funcția de șef al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, din data de 28 mai, 2021.

    Olesea Brînză va fi numită în funcția de șefă a Oficiului Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat din data de 28 mai, 2021.

    Vitalie Nogali va fi numit în funcția de șef adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, responsabil de municipiul Bălți, din data de 28 mai, 2021.

    Igor Berzedean va fi numit în funcția de șef adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, responsabil de raionul Glodeni, din data de 28 mai, 2021.

    Vadim Saranciuc va fi numit în funcția de șef adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, responsabil de raionul Rîșcani, din data de 28 mai, 2021.

    Ecaterina Scutari va fi numită în funcția de șefă a Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, responsabilă de raionul Călărași, din data de 28 mai, 2021.
  2. A fost aprobată majorarea burselor cu 2,3% pentru studenții și elevii din instituțiile de învățământ superior și profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar, profesional tehnic secundar. Detalii, aici.
  3. Va fi prelungit termenul de aplicare a unei norme din Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar pentru cadrele didactice. Detalii, aici.
  4. Instituțiile de învățământ general vor primi 2631 laptopuri, iar instituțiile de educație impurie vor primi 2650 termometre. Detalii, aici.
  5. A fost aprobat Programului activităţilor de reintegrare a ţării pentru anul 2021. Proiectul Programului activităţilor de reintegrare a ţării pentru anul 2021 cuprinde 41 de proiecte pentru dezvoltarea şi modernizarea instituțiilor medico-sanitare, celor din sistemul educaţional, din domeniul culturii și sportului, amenajarea zonelor de agrement, precum şi alte activităţi conexe. Valoarea totală a proiectelor selectate se încadrează în suma de 15 milioane de lei. Detalii, aici.
  6. Curtea Supremă de Justiție va fi inclusă în lista entităților publice, autorităţilor administrative autonome faţă de Guvern, beneficiare ale platformei guvernamentale (MCloud). Detalii, aici.
  7. Se transmit gratuit din proprietatea statului, în proprietatea unităților administrativ teritoriale 8 automobile. Detalii, aici.
  8. Se vor aloca 410,0 mii lei autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul al doilea, pentru acordarea indemnizaţiilor unice pentru 10 beneficiari din 3 raioane (7 participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova și 3 participanți la acțiunile de luptă din Afganistan). Aceste îndemnizații sunt oferite pentru construcţia unei case individuale ori a unei locuinţe cooperatiste sau procurarea spaţiului locativ. Detalii, aici.
  9. Vor fi actualizate anexele 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr.246 din 8 aprilie 2010, care presupun adăugarea a cca 52 de noi proiecte de asistență externă pe teritoriul Republicii Moldova, dar și excluderea a 12 proiecte finalizate și confirmate în acest sens de donatori și beneficiari. Detalii, aici.
  10. Se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 600/1997 privind reglementarea consumului de resurse energetice, apă şi canalizare în sistemul bugetar. Detalii, aici.
  11. Un teren şi a construcțiile amplasate de pe acest teren vor fi transmise din administrarea Agenției Proprietății Publice, Administrației ZAL PP ”Valkaneș”. Detalii, aici.
  12. A fost aprobat Planul controalelor asupra activității rezidenților zonelor economice libere pentru anul 2021. Astfel, 35 de rezidenți ai Zonelor Economice Libere vor fi supuși controlului planificat pe parcursul anului 2021. Detalii, aici.
  13. Se transmit gratuit 2 mijloace de transport, din administrarea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în administrarea Consiliilor Raionale Dubăsari, Glodeni și a Comitetului Executiv al Găgăuziei. Detalii, aici.
  14. Se transmit gratuit 2 scaune pentru donație staționare, un congelator și două autoturisme Skoda Octavia din proprietatea statului în proprietatea raionului Nisporeni, Spitalul raional Nisporeni. Detalii, aici.
  15. Vor fi modificate acte normative, care vizează domeniul ocupării forței de muncă și migrației forței de muncă. Detalii, aici.
  16. Persoanele care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl şi colaboratorii subdiviziunilor de risc deosebit, care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit persoane cu dizabilităţi, care au contraindicații medicale pentru tratament balneosanatorial, vor putea beneficia de compensaţie bănească în schimbul biletelor. Detalii, aici.
  17. Consiliului local Troițcoe va transmite din proprietatea sa în proprietatea statului un teren al domeniului privat cu suprafața de 0,02 hectare. Detalii, aici.
  18. Se transmite din administrarea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în administrarea Ministerului Finanțelor, terenul cu suprafața de 0,1497 hectare, amplasat în extravilanul unității administrativ – teritoriale Sculeni, raionul Ungheni. Se va schimba și categoria terenului din teren silvic în teren de construcții. Detalii, aici.
  19. Au fost aprobate mai multe concepte și regulamente pentru sistemele informaționale și registrele de stat ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, printre care Conceptul tehnic al Sistemului informațional automatizat „Registrul de stat fitosanitar”, Regulamentul privind modul de ținere a Registrului de stat fitosanitar, ș.a. Detalii, aici.
  20. A fost aprobat Conceptul Sistemului informațional pentru gestiunea proiectelor de dezvoltare regională. Detalii, aici.
  21. Termenul de implementare a programului „START pentru TINERI: o afacere durabilă la tine acasă” a fost extins cu un an. De asemenea, termenul de eligibilitate va fi extins până la doi ani de la înregistrare. Detalii, aici.

În cadrul ședinței, Tatiana Ivanicichina, Secretară de stat al Ministerului Finanțelor, a prezentat două hotărâri de Guvern cu privire la iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării celui de-al unsprezecelea Amendament la Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru o guvernare democratică mai eficientă şi mai responsabilă, și pentru creşterea comerţului şi investiţiilor în sectoarele-cheie, semnat la Chișinău la 28 septembrie 2016.

Prin intermediul acestor proiecte, Guvernul Statelor Unite ale Americii urmează să ofere Republicii Moldova granturi în valoare de 76,91 mil. USD și 90,62 mil. USD.

„Pentru cârcotași, vreau să subliniez în mod aparte – nu se încalcă opinia Curții Constituționale din martie anul curent. Guvernul are voie să inițieze negocieri și să semneze acorduri care nu presupun angajamente financiare din partea statului Republica Moldova. În cazul de față este vorba doar de granturi – donație oferită țării noastre și nici un angajament financiar din partea Republicii Moldova”.

Aureliu Ciocoi, Prim-ministru în exercițiu

Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a semnalizat că și ministerul pe care îl conduce are blocat un set de negocieri cu Guvernul Japoniei, în legătură cu o donație, și consideră că în contextul în care sunt votate proiectele menționate mai sus, ar trebui votat și proiectul despre care a menționat dumnealui. O solicitare similară a venit din partea Ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, în legătură cu o donație din partea Fondului Global de Mediu.

Proiectele însă nu au fost votate din cauza abținerii de la vot a doamnei Irina Vlah – bașcana Găgăuziei și a domnului Victor Gaiciuc – Ministrul în exercițiu al Apărării. Astfel, Aureliu Ciocoi a convocat o ședință extraordinară mâine, 27 mai, pentru a aproba aceste proiecte. Tot pentru ședința de mâine a rămas votul asupra Mecanismului de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru Asociațiile Obștești „Asociația Nevăzătorilor din Moldova” și „Casa Republicană de Cultură a Surzilor din Moldova”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicată